Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a organizat în toamna anului trecut o procedură de licitație neanunțată public în vederea atribuirii unei licențe de explorare a unui perimetru cu posibile zăcăminte de cobalt și litiu din vestul României, vitale pentru industria aflată în plin avânt a bateriilor. Licitația este blocată în acest moment din cauza contestației depuse de către unul dintre participanți.
O comoară ar putea fi îngropată într-un "colț uitat al Europei", scrie Bloomberg. Unele estimări indică faptul că rezervele de litiu ale Serbiei sunt cele mai mari din Europa și suficiente încât să permită continentului să concureze cu Asia, în special China, ar treilea mare producător mondial de litiu și cel mai mare producător mondial de baterii litiu-ion.